Implanturi dentare - Servicii stomatologice Cluj-Napoca

Ce este implantul dentar?

Implantul dentar este, la ora actuală, metoda cea mai populară şi eficientă pentru înlocuirea unuia sau a mai multor dinţi lipsă. Implantul dentar este un dispozitiv din titan şi mai nou din zirconiu, cu o formă asemănătoare unui şurub, pe care medicul îl introduce în osul maxilarului pentru înlocuirea dintelui extras în cel mai conservator, funcţional şi estetic mod. Astfel, implantologia deschide noi posibilităţi pentru pacienţi. Ca supliment la protezele clasice, implanturile dentare, datorită ancorării lor în osul maxilarului, oferă o bază stabilă pe care pot fi realizate coroane unidentare, punţi sau proteze complete. Implantul se integrează în os în timpul procesului de vindecare și ajuta astfel ca pacienții să nu-și perceapă protezele ca pe un corp străin. Implantul dentar devine, astfel, o rădăcină artificială care serveşte ca suport pentru viitoarea restaurare protetică, având avantajul major de a menţine dinţii alăturaţi sănătoşi şi integri. Metodele clasice de protezare impun şlefuirea acestora şi includerea lor în lucrarea protetică.

Cum alegem tipul de implant dentar?

Înainte de a începe procedura se efectuează o serie de investigaţii clinice. În alegerea implantului dentar trebuie să se ţină cont pe lângă starea generală de sănătate a pacientului şi de factorii locali precum:

  • gradul de igienă al fiecărui pacient;
  • forma, dimensiunea şi densitatea osului maxilar;
  • tipul de muşcătură;
  • cerinţele estetice şi funcţionale.

Implantul dentar doare?

În mod normal, manopera de inserare a unui implant dentar nu este dureroasă. Această procedură se realizează sub anestezie locală, astfel încât pacientul nu simte nicio durere în timpul intervenției chirurgicale. În zilele următoare procedurii la majoritatea pacienților poate apărea o ușoară durere şi umflare a zonei respective. În această situaţie trebuie respectate indicațiile medicului chirurg de a lua un antiinflamator şi/sau un antibiotic şi de a ţine pe obraz, în zona în care s-a lucrat, o pungă cu gheață. De asemenea, e important ca zona respectivă să fie bine igienizată, dar periajul dentar să nu fie foarte agresiv. În ceea ce privește alimentația, se vor consuma doar alimente moi, nu fierbinți, nu extrem de reci și nu se va mesteca nimic pe partea cu implantul.

Cât costă un implant dentar?

Preţul unui implant dentar este dat de calitatea materialului din care este realizat şi de renumele producătorului, cât şi de experienţa şi profesionalismul echipei care face manopera chirurgicală. Practic, implantul dentar în sine este doar partea care înlocuieşte rădăcina unui dinte şi care va fi inserata în os.  Pe lângă aceasta, avem nevoie de bontul protetic care este fixat pe implant cu ajutorul unui șurub și de coroană dentară. Așadar, la prețul implantului se adaugă și acestea din urmă.

Există persoane la care implanturile pot fi contraindicate?

Procedura de inserare a a unui implant poate fi contraindicată în cazul unor boli cronice, între care diabetul zaharat şi anumite afecţiuni ale sângelui, afecţiuni osoase severe, insuficiență cardiacă sau tumori maligne. Totodată, la pacienţii care au sub 18 ani este indicată temporizarea manoperei, până la finalizarea perioadei de creştere şi formare a oaselor maxilare. În afară de asta, nu există limite de vârstă, ci doar limite impuse de starea de sănătate.

Pot apărea complicații la implantul dentar?

Ca orice intervenție chirurgicală, și operația de inserare a implantului dentar poate prezenta anumite complicaţii, cum ar fi lezarea nervilor din zona învecinată, infecție la locul implantului, dificultăți în procesul de masticaţie, inflamarea sau retragerea gingiilor, senzaţie de jenă sau durere şi câteodată chiar un disconfort sever. Atunci când implanturile dentare sunt inserate în maxilarul superior în vecinătatea sinusului maxilar, pot apărea probleme ale cavitățile sinusale. Cu toate acestea, problemele sunt rare și atunci când apar, acestea sunt de obicei minore și ușor de tratat. Pentru a scădea probabilitatea apariției unor complicaţii pe termen lung, pacientul cu implanturi trebuie să practice o igienă orală riguroasă care implică periajul dimineața și seara şi folosirea mijloacelor auxiliare de igienizare (apa de gură, ața dentară, periuţele interdentare) și să urmeze câteva recomandări, precum evitarea fumatului şi controalele medicale periodice bianuale.

Tarife implanturi dentare:

Implant dentar (fără reconstituire protetică)2200-3200 lei
Sinus lift intern (fără materialul de adiție)De la 950 lei
Sinus lift extern (fără materialul de adiție)De la 1950 lei
Reconstrucție osoasă (fără material) / alveolă600-800 lei
Bont protetic implant 250-700 lei
Descoperire implant dentar şi aplicare surub vindecare 100 lei
Mini-implant ortodontic400 lei

E timpul pentru o consultaţie?

Aveți o întrebare?