Un drum prea lung de la extracție la implant
Dacă ar fi să ne raportăm doar la pacienții noștri, mai bine de jumatate dintre ei au cel puțin o extracție, realizată fie în copilarie sau la maturitate. Adevărul este că putem generaliza această situație.
Ok, poate nimic nou până aici.
Din păcate însă, ce facem majoritatea dintre noi este că lăsăm să treacă prea mult timp de la extracție la implant. Și aici vorbim de ani, chiar zeci de ani, iar dinții extrași și neînlocuiți imediat pot provoca probleme pentru dinții rămași sau există un risc mare ca spațiul în care a fost dintele extras să se piardă și să nu mai rămână loc pentru inserarea implantului.
Pot fi de asemenea și alte impedimente în realizarea implantului, însă pe care le vom discuta detaliat într-un alt articol.
Frica de durere – un factor care întârzie realizarea implantului
De ce acest interval lung de la extracție la implant? Studiile au arătat că unul dintre factorii pentru care se amână sau nu se ia deloc în calcul realizarea unui implant este frica de durere.
Dacă te identifici cu situația mai sus descrisă, îți recomandăm să citești mai departe acest articol. Noi spunem că îți va fi de mare folos și cu siguranță vei descoperi lucruri noi.
Deci hai să o luăm pas cu pas 😊.
Durerea dupa implant dentar – în timpul și după intervenția de implant
În timpul intervenției chirurgicale dentare este bine să știi că nu vei simți absolut niciun fel de durere, deoarece operația se face doar sub anestezie locală.
În cazul în care ești anxios ori în cazul refacerii întregii danturi cu dinți ficși în 24 de ore, poți opta în loc de anestezie locală pentru una dintre următoarele variante: sedarea înainte de intervenție, intervenție sub inhalo-sedare sau varianta anesteziei totale.
După ce efectul anesteziei a trecut, te poți aștepta să apară și durerea. La majoritatea pacienților, nivelul durerii post-interventie este de 3 sau 4 pe o scară de la 1 la 10. Foarte rar nivelul durerii trece de acest prag. Dar bineînteles, fiecare pacient are alt prag al durerii și o tolereaza diferit.
Privind perioada de vindecare până la dispariția totală a durerii, aceasta este strâns influențată de tipul de intervenție și de numărul implanturilor dentare.
Un disconfort sau durere între 3-5 zile este considerată a fi normală, deoarece inserarea unui implant dentar este ca orice alt timp de intervenție chirurgicală ce necesită timp de vindecare.
Indicații și tratament pentru durerea după implant dentar
Implantologia dentară oferă câteva reguli simple de urmat după operație, astfel încât implantul dentar să fie un succes.
În plus, urmând toate sfaturile, perioada post-operatorie poate fi lipsită de durere sau alt disconfort.
Așa că:
- Înainte de toate, găsește un implantolog cu experiență care să efectueze intervenția corect, rapid și cu multă grijă. Dacă ai nevoie, să știi că pentru un implant dentar Cluj te poți programa la clinica Pașc Dental. Împreună, dr. Chiş Daniela și dr. Socaciu Ioana fac echipă ca să îți ofere soluții personalizate și rezultate peste așteptări.
- Recomandăm ca imediat ce pleci din cabinetul stomatologic să iei primul calmant și să nu aștepți până ce trece anestezia dentară.
- Urmează cu exactitate indicatiile post-intervenție specificate de către medicul care a realizat implantul.
- De asemenea, urmează cu strictețe administrarea medicamentele prescrise: noi prescriem în general anti-inflamatoare precum Ibuprofen în doze de până la 1 mg / o dată la 12 ore.
- Este bine ca administrarea medicamentelor să fie făcută la ore fixe.
- Folosește un pachet de gheață – învelit într-un prosop, și aplică apoi pe zona de intervenție pentru a reduce sau preveni umflarea țesuturilor moi.
- Clătește de câteva ori pe zi cu apă de gură, așa vei preveni colonizarea cu bacterii orale a zonei de inserție.
- Încă din a doua zi după intervenție, recomandăm ca periajul dentar să se realizeze ușor, cu ajutorul unei periuțe cu perii moi.
- Consumă alimente moi și la temperatura camerei în primele 3-5 zile.
- Evită fumatul.
Cu toate acestea, succesul unui tratament sau cât persistă durerea după realizarea implantului sau dacă apare ulterior pe parcurs, depinde foarte mult de grija pe care o ai în timp asupra zonei respective, nu doar în primele ore după intervenție.
Pentru că, la fel ca dinții naturali, implanturile sunt, și ele, expuse la acțiunea plăcii bacteriene, motiv pentru care prevenirea dentară este extrem de important, iar controalele periodice de rutină o data la 6 luni sunt un must.