Știai că diabetul afectează și dinții? Da, afectează grav sănătatea orală. Prin urmare este necesar să ne menținem o sănătate orală bună.
Și începem acest articol atât de direct, pentru că știm cât de importantă este igiena orală în cazul celor care au diabet.
Diabetul – principala cauză a bolilor dentare
- Cercetările au demonstrat că diabetul este cauza principală a bolilor gingivale, care scade fluxul salivar și crește nivelul de glucoză salivară. Ca urmare, gura devine foarte predispusă la infecții fungice.
- Cei care suferă de diabet știu că aceasta provoacă și uscarea gâtului și a gurii, care astfel poate duce la ulcer si la carii dentare.
- Diabetul face dificilă circulația sângelui, iar cei care au suferit recent o intervenție chirurgicală sau o procedură dentară, constată ca au nevoie de mai mult timp pentru a se vindeca.
- Iar în unele cazuri mai severe, diabetul zaharat contribuie la sângerarea gingiilor, umflarea acestora în același timp, completat totodată de secreții și o respirație urât mirositoare.
Ce să faci dacă esti diagnosticat cu diabet
Cu cât poți controla glicemia mai bine, cu atât este posibil ca sănătatea orală să se îmbunătățească.
Cum poți face acest lucru?
- Fă exerciții zilnice
- Redu aportul de carbohidrați
- Mănâncă multe fructe, nuci, legume și fulgi de ovăz
- Respectă tot ceea ce îți recomandă medicul tău care îți monitorizează starea
Indiferent de acest lucru, este bine să iei măsuri suplimentare de igienă a sănătății orale dacă ești diagnosticat cu diabet.
- Periajul și curățarea corectă a dinților este un lucru foarte important în acest caz, deoarece ajută la îndepărtarea bacteriilor și a plăcii care se depune pe dinți. În curățarea danturii este indicat să folosești o periuță cu perii moi și o pastă de dinți cu ingrediente blânde. De asemenea, recomandăm folosirea aței dentare sau a unui irigator bucal, de două ori pe zi. Poți, de asemenea, să îți periezi dinții după fiecare masă. Așteaptă cel puțin 30 de minute după ce ai mâncat, înainte de a-ți peria dinții, pentru a proteja astfel smalțul dentar care este mai sensibil în urma expunerii la substanțele acide din alimente.
- Mersul la medicul dentist pentru controale de rutină la fiecare 6 luni sau anual nu ar trebuit să lipsească din agendă, însoțit de asemenea de un periaj profesional și un detartraj. Prin eliminarea tartrului se pot preveni numeroase afecțiuni ale dinților și gurii, cum ar fi gingivita sau parodontoza.
- Renunță la fumat. Încearcă măcar să reduci numărul acestora dacă ești un fumător “înrăit” 😊.
- Dacă porți proteze, ajută mult dacă le îndepărtezi și le cureți zilnic. Necurățate, acestea pot duce la acumularea de bacterii și crește, astfel, riscul de infectare.
- De asemenea, îți poți clăti zilnic gura cu o apă de gură antibacteriană. Dacă ai gura mereu uscată, încearcă o apă de gură care nu conține alcool sau arome chimice.
- Alege mereu produsele care nu irita cavitatea bucală.
- Când ai gura uscată, ajută foarte mult să ai mereu la îndemână un pahar sau o sticlă de apă, din care să bei câteva înghițituri frecvent. De asemenea, în cazul celor cu diabet recomandăm consumul de apă în timpul mesei, pentru a tăia din efectul acidic al anumitor alimente.
- Alimentația joacă un rol esențial în sănătatea cavității orale, atât la persoanele diabetice, cât și la oricine altcineva. Băuturile carbogazoase și alimentele dulci sunt principalii inamici ai sănătății dinților și gingiilor, împreună cu o igienă orală necorespunzătoare. Este important să îți adaptezi regimul alimentar în conformitate cu tratamentul și recomandările medicului.
Sperăm că te-a ajutat acest articol și îți dorim multă sănătate. Și nu uita, #zâmbește zi de zi măcar puțin. E cel mai bun medicament pentru sănătate 😊.